O filială a companiei suedeze Northvolt, specializată în producția de baterii pentru vehicule electrice, și-a cerut falimentul, arătând că proiectul pe care îl dezvolta a fost anulat.
Compania suedeză Northvolt, specializată în producția de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat oficial un plan amplu de „revizuire strategică”, care va avea ca efect concedierea unui număr foarte mare de persoane. Directorul și fondatorul recunoaște că este o perioadă dificilă în industria auto.
Grupul auto Stellantis, al patrulea cel mai mare din lume, după volumul de vehicule vândut, a semnat un nou acord cu unul dintre liderii industriei de baterii pentru vehicule electrice, Samsung SDI, pentru construirea unei noi uzine.
A doua fabrică de baterii a grupului Volkswagen, dintr-un pachet de șase, va fi construită în Spania, după ce compania a anunțat că a cumpărat terenul potrivit. Din acest moment încep lucrările de construcție și angajările.
Constructorul de automobile Stellantis și producătorul de baterii Samsung SDI au confirmat crearea unui joint-venture care va avea ca obiect de activitate construirea unui uzine de baterii litiu-ion în SUA.
Northvolt, prima companie europeană cu activități de producție de baterii pentru vehicule electrice a intrat în faza de producție, marcând primele livrări către unul dintre clienții săi.
Volswagen împreună cu divizia sa din Spania, SEAT SA, au anunțat o investiție apreciată drept „cea mai mare investiție industrială din istoria Spaniei”, în domeniul mobilității electrice.
Cehia concurează cu țările din Europa de Est, între care se găsește și România, pentru amplasarea unei fabrici de baterii. Este vorba despre a patra uzină a grupului prevăzută în planurile de electrificare.
Guvernul va încheia luni un memorandum de înțelegere cu compania canadiană RockTech Lithium, listată la bursele din Toronto și Frankfurt, pentru construirea în România a unei fabrici de materie primă și componente de baterii pentru mașini electrice, investiția fiind estimată la 400 milioane euro.
Producătorul sud-coreean de baterii auto SK Innovation și Ford vor să construiască o fabrică de baterii pentru vehicule electrice în Europa, România fiind una dintre cele trei țări luate în calcul pentru derularea investiției.
Guvernul federal al Germaniei a anunțat că a aprobat o finanțare de 437 de milioane de euro, sub forma unui grant, ce va fi acordat companiei Opel, pentru construirea unei fabrici de baterii, în cadurul „Automotive Cell Company”, un joint venture între Stellantis și Saft.
Grupul slovac InoBat și compania de energie Wildcat Discovery vor construi o fabrică de baterii auto în Slovacia, având ca țintă principală furnizarea de astfel de baterii pentru producătorii de automobile electrice din regiune.
Conglomeratul sud-coreean Doosan, prezent în România prin producătorul din industria metalurgiei Doosan IMGB, se extinde pe piața din Ungaria, unde va construi o fabrică de folie din cupru pentru baterii de tracțiune, o componentă importantă în producția de vehiculele electrice.
Daimler AG, compania care deține marca Mercedes-Benz, a investit 1 miliard de euro într-o fabrică de baterii, ce ar trebui să asigure atât bateriile de tracțiune, cât și pe cele de stocare pentru viitoarele mașini electrice ale grupului.
CEO-ul Volkswagen, Matthias Mueller, consideră că deschiderea propriei fabrici de baterii pentru automobile electrice de către producătorul german este o mutare logică, având în vedere reorientarea companiei către acest tip de autovehicule, în urma scandalului emisiilor.